Archive for the ‘Cadouri diverse’ Category

CADOU. Mihaela v-a primi de la Elan 41 de trandafiri roşii

Monday, August 3rd, 2009

Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg au decis să uite, măcar pentru o seară, de toate lucrurile care au dus la divorţul lor, pronunţat în luna octombrie a anului trecut, şi să se comporte ca pe vremea în care formau un cuplu, pentru că unicul lor fiu, Ayan, a împlinit sâmbătă 5 ani. Iar un astfel de moment trebuie sărbătorit cum se cuvine.

Părinţii micuţului au decis să facă o petrecere restrânsă, unde doar cei mai apropiaţi prieteni au avut acces. Au mers cu toţii la un restaurant din Monte Carlo, unde au petrecut timp de câteva ore. Micuţul a primit o groază de cadouri, însă cel mai mult s-a bucurat de cel pe care i l-a făcut tatăl său: o maşinuţă de teren roşie cu telecomandă. Ayan e înnebunit după maşinile de jucărie, iar darul de la Elan a venit chiar la momentul potrivit.

Nu e singurul cadou la care Elan s-a gândit în aceste zile. Ca orice bărbat galant, omul de afaceri nu a uitat că luni e şi ziua de naştere a Mihaelei Rădulescu şi s-a pregătit cum trebuie pentru eveniment. Potrivit unor apropiaţi ai celor doi, milionarul îi va dărui celei care i-a fost soţie timp de patru ani un buchet imens, format din… 41 de trandafiri, cu unul mai mult decât numărul de ani pe care îi împlineşte Mihaela. Cică aşa se face la casele mari…

Tags: ,

CADOU INEDIT. Ţi-a dat papucii! Ia-i un costum de baie care se dizolvă în apă

Saturday, August 1st, 2009

Bărbaţii părăsiţi de iubite pot să se răzbune acum pe “foste” într-un mod inedit. Înainte de a-şi aduna lucrurile şi a le spune fetelor “adio”, reprezentanţii sexului tare pot să le facă un ultim cadou: un costum de baie.

La modă, cu tanga sau chilot normal, numai bun pentru o zi la plajă în care să atragă privirile următoarei victime. Dar fosta iubiă nu o să se poată bucura prea mult de distracţia în soare pentru că dacă se va aventura în piscină sau în mare pentru a se răcori… va avea parte de fiori. De groază, nervi sau ruşine, depinde de femeie. Asta pentru că s-au inventat costumele de baie care se dizolvă la contactul cu apa.

În Germania aceşti bikini păcătoşi au făcut furori deja, însă Rosmarie Zapfl, care militează pentru drepturile femeilor vrea să îi dea în judecată pe cei care produc şi comercializează hainele care… dispar.

Tags: ,

Piedone si-a luat steag comunist de la Targul Anticarilor

Saturday, August 1st, 2009

Un caleidoscop de lucruri in care istoria se poate regasi, povesti ascunse in oglinzi patinate de timp, bucatele de viata surprinse in tablouri, bijuterii care decorau candva gatul domnitelor si steaguri date cadou in semn de prietenie, toate acestea le gasiti pana maine seara la Targul Anticarilor din sectorul 4 al Capitalei. Peste o suta de anticari din toata tara au venit in Parcul Carol din Bucuresti pentru a expune si vinde bucatele de istorie din toata lumea.

Printre rafturile intesate cu bijuterii, hrisoave si carti rare am gasit o poveste din vremurile blestemate, adorate si mai nou regretate: anii comunismului romanesc. Este vorba despre un steag pe care edilul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, l-a cumparat. Drapelul, in valoare de o suta de euro, dateaza din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si a fost facut cadou de catre acesta, in semn de prietenie, la o partida de vanatoare, dictatorului sovietic Nikita Hrusciov. Pe langa scrinuri si patefoane, vechi de sute de ani, la intrarea in targ puteti admira si o expozitie de masini de epoca, “bijuterii” pe care Piedone nu s-a putut abtine sa nu le incerce, chiar daca mai are inca probleme cu permisul de conducere. Edilul nu a condus niciuna din masinile de epoca, ci doar le-a admirat de pe margine, proband, insa, o sapca de sofer profesionist. Un alt exponat valoros al targului, care a atras atentia, a fost un patefon englezesc de la 1800, in stare perfecta de functionare, care valora 700 de euro.

Tags:

CADOU. Au decapotat un Oltcit!

Saturday, August 1st, 2009


Un grup de 12 tineri din Constanta i-au pregatit unui prieten un cadou inedit: au cumparat un Oltcit pe care l-au decapotat, i-au pus o funda, s-au suit in el si au pornit sa i-l duca.

La vederea masinii suprasolicitate, politistii au intervenit prompt. Convinsi, insa, de bunele intentii ale grupului, s-au aratat ingaduitori si i-au lasat in pace.

Tags: ,

Irinel după cadouri, Moni după şoferul Voicu

Sunday, July 26th, 2009

Monica şi Irinel au aniversat, săptămâna trecută, patru ani de când formează un cuplu, însă au sărbătorit acasă, cu şampanie şi caviar, fără să-şi ofere cadouri. A doua zi, miliardarul a plecat, cu afaceri, la Paris şi, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţia şi la fiica sa cu mâna goală, acesta a pierdut avionul, vineri seara, colindând de zor celebrele magazine exclusiviste. Şi seria ghinioanelor nu s-a oprit aici.
Iri a ajuns în Bucureşti sâmbătă după-amiază, cu o oră întârziere, astfel că a ratat slujba de creştinare a primului lor fin: „Iri nu a mai ajuns la biserică, aşa că am botezat singură. Mie mi-a adus un parfum, de la Yves Saint Laurent, iar Irinei i-a cumpărat foarte multe hăinuţe de la magazine de firmă”, a declarat Monica, pentru Click!

Dar iată că, vedeta, soţul ei şi invitaţii la botezul de sâmbătă nu au apucat să petreacă decât câteva ore împreună. Şi asta pentru că Monica i-a lăsat baltă, şi-a luat şoferul şi a dat o fugă la Mamaia, acolo unde a petrecut, toată noaptea, în clubul Bamboo, alături de Cătălin Botezatu şi sexy-şoferul Voicu.

Tags: ,

Cadouri pentru actualul şef de la Chirurgie, dr. Sorin Simion: serbat cu lăutari pe holurile Spitalului Colentina

Sunday, July 26th, 2009

Mare sărbătoare, ieri, pe holurile Spitalului Colentina. În acorduri lăutăreşti, medicii l-au serbat pe fostul director al spitalului şi actualul şef de la Chirurgie, dr. Sorin Simion. Paranghelia a avut loc la doar doi paşi de saloanele în care erau pacienţi operaţi. Medicul Sorin Simion a împlinit, ieri, 48 de ani, iar colegii s-au gândit să-i facă o surpriză. Aşa că au tocmit un lăutar, pe care l-au pus să-i cânte şefului la acordeon în faţa biroului acestuia.

Poate că ar fi fost un gest drăguţ, dacă biroul şefului nu s-ar fi aflat în secţia de Chirurgie a spitalului, la doar câţiva metri de saloanele în care oamenii de-abia îşi duc suferinţa.
Dr. Simion a spus că, în afară de câteva cadouri şi urări de bine, primite de la colegi nu s-a întâmplat nimic deosebit. Nici măcar o petrecere. “Diseară chem lăutarii, acasă. Păi, ce, asta e clădirea mea?”, a declarat medicul.

“Nu e normal ce s-a întâmplat”

Managerul spitalului, Bogdan Andreescu, ne-a declarat că va supune cazul Consiliului Director şi Consiliului Etic. “Vom vedea exact ce s-a întâmplat şi, dacă va fi cazul, vom da sancţiuni. Din punctul meu de vedere, nu e normal ceea ce s-a întâmplat în spital”, a încheiat dr. Andreescu.

Tags: ,

Elena Udrea a primit cadou o pereche de… cioareci (pantaloni traditionali barbatesti)

Sunday, July 26th, 2009

Udrea a fost intampinata cu un program artistic pregatit de autoritatile borsene care au cadorisit-o pe ministru cu o zadie, o naframa si o pereche de… cioareci.

Ministrul turismului a remarcat faptul ca “tinerii inca poarta cu mandrie portul popular si pastreaza traditiile, cantand si jucand. Asta inseamna ca traditia nu este pierduta”, a declarat Udrea. Ministrul a laudat ospitalitatea localnicilor si le-a promis autoritatilor sprijin pentru dezvoltarea turismului montan in Borsa.

Udrea a punctat ca pentru tara noastra ar trebui ca Federatia Rusa sa reprezinte o miza importanta in atragerea turistilor, pentru ca “noi nu putem oferi turism de lux, ci turism de calitate, iar tarile din estul si sud-estul Europei ar putea fi o plaja buna pentru noi”.

Tags: ,

Andreea Antonescu a primit cadou o maşină de lux

Thursday, June 25th, 2009

Cântăreaţa Andreea Antonescu nu a circulat prea multă vreme cu taxiul, după ce maşina i-a fost distrusă într-un accident. Se pare că aceasta a primit în dar de la iubitul său un Mercedes decapotabil, cu care se afişează prin oraş. Persoane din anturajul celor doi spun că bolidul ar fi fost cumpărat la mâna a doua din Germania.

Tags:

Oana Zavoranu a primit cadou o centura de castitate

Monday, June 22nd, 2009

Sotia lui Pepe si-a sarbatorit, sambata, ziua de nastere intr-un club din Bucuresti, alaturi de o multime de vedete care i-au facut cadouri traznite.

Oana Zavoranu a implinit la inceputul saptamanii trecute varsta de 36 de ani, dar adevarata petrecere de ziua ei a avut loc, sambata, la un club din Capitala, suficient de incapator pentru a gazdui cei peste 100 de invitati. Evenimentul a fost onorat de o multime de vedete, printre care s-au numarat designerul Razvan Ciobanu, Dan Capatos, Madalin Ionescu, Oana si Viorel Lis, Andrei Duban, Ilinca Vandici, care nu a venit inso-tita de iubit, ci de sora ei, Cristina Cioran, de asemenea fara partenerul ei, Mircea N. Stoian, Marilena Chelaru, Stelian Ogica si Dan Diaconescu.

Pentru a fi in ton cu firea nonconformista a Oanei, invitatii ei s-au straduit sa-i faca daruri pe masura, motiv pentru care sotia lui Pepe s-a ales cu o multime de animalute din plus, marea lor majoritate oite, seturi de farfurii, bate de baseball gonflabile si… o “centura de castitate”, aceasta din urma fiind mai exact un accesoriu inedit, daruit de Razvan Ciobanu. Una dintre oitele din plus, primite de la Mircea N. Stoian, a avut si o eticheta pe care scria “Eu sunt Oan(i)a Zavoranu”. Petrecerea a durat pana dimineata la 8.

Tags: ,

Elena Băsescu şi-a făcut cadou o oră de relaxare la un salon de cosmetică din Capitală

Friday, June 12th, 2009

Fericită că duminică a obţinut un rezultat bun la alegerile pentru Parlamentul European, Elena Băsescu şi-a făcut cadou, a doua zi, o oră de relaxare la un salon de cosmetică din Capitală.

Conştientă că noaptea pierdută la restaurant, alături de părinţii ei, Traian şi Maria Băsescu, precum şi de unii dintre colegii din PD-L, va lăsa urme, Elena s-a decis să treacă pe la cosmeticiană.

A plecat de acasă, chiar dacă încă mai ploua, în jurul orei 15, şi s-a îndreptat cu deja celebrul Range Rover cu numărul B-07-EBA către un salon din zona Beller.

După aproximativ 50 de minute a ieşit şi, foarte sprintenă, s-a dus la sediul ei de campanie pentru a mai rezolva câteva probleme legate de alegeri.

Tags:

I-a facut cadou o saltea noua si a aruncat-o pe cea veche, cu un milion de dolari in ea

Friday, June 12th, 2009

O femeie din Tel Aviv, Israel, i-a făcut mamei sale un cadou surpriză – o saltea -, aruncând-o pe cea veche, pe care bătrâna o folosise în ultimii ani. Gestul nu a fost însă unul prea inspirat deoarece mama sa strânsese în saltea aproape un milion de dolari, scrie CNN.

Astfel, familia a început să caute frenetic salteua cu un milion de dolari la gropile de gunoi a oraşului, care sunt păzite de poliţie pentru a ţine la distanţă vânătorii de comori care au aflat despre straniul incident din presa israeliană.

Femeia a alertat cele două mari gropi de gunoi ale oraşului israelian într-o încercare de a găsi salteaua, însă până acum norocul nu i-a surâs. Cu toate acestea, femeia a povestit unui post de radio israelian că atunci când mama sa a aflat că salteaua în care îşi strânsese economiile de o viaţă a fost aruncată la gunoi, aceasta ar fi spus să nu o caute, adăugând: “Îmi plânge inima, dar putea să fie mai rău – puteam să facem un accident de maşină sau să fim grav bolnavi”.

Tags:

Naşti de ziua Rusiei, primeşti cadou o maşină

Friday, June 12th, 2009

Femeile însărcinate din Rusia, din regiunea Volga, pot câştiga o maşină dacă nasc pe 12 iunie de ziua naţională a Rusiei.

Astăzi, în această regiune, se va derula a patra ediţie a campaniei de Ziua Naţională. Toate mamele care nasc copii începând cu 1 iunie vor primi cadouri mai mici, în timp ce una dintre femeile care nasc pe 12 iunie va câştiga un Patriot SUV, produs de Fabrica de automobile Ulyanovsk.

Numărul “patrioţilor” născuţi pe 12 iunie în regiune a crescut în fiecare an de când a început această campanie. În urma cu trei ani, de Ziua Rusiei s-au născut 28 de bebeluşi, iar numărul lor a crescut la 78 în 2007 şi la 87 anul trecut.

Tags: , ,

Tort de 2.000 € cadou pentru Ion Ţiriac

Friday, June 12th, 2009

De ziua lui, omul de afaceri Ion Ţiriac a primit un cadou la care chiar nu se aştepta: un supertort de 22 de kilograme, înalt de 1,20 metri, care costă circa 2.000 de euro. Magnatului i-a plăcut atât de mult prăjitura, încât a dus-o acasă, la Monte Carlo.

Când a împlinit 70 de ani, omul de afaceri Ion Ţiriac a avut parte de o surpriză care i-a făcut mare plăcere: un tort special, înalt de 1,20 m şi 22 kg, umplut cu o cremă de portocală coaptă. Maestrul cofetar Silvian Miron a realizat o rachetă din ciocolată, în mărime naturală, al cărei racordaj din ciocolată albă este străpuns de ultimul model de Mercedes, în miniatură.

“Domnule, nu înţelegi că am colindat toată lumea şi nu am mai văzut ceva atât de original?”, a spus încântat magnatul.

“Ideea îmi aparţine şi am muncit timp de o săptămână, împreună cu Valentina Novac, maestru internaţional. Am pus şi sigla de la Olimpiada de la Sidney 2000, care l-a încântat pe domnul Ţiriac şi a spus că, într-adevăr, atunci a fost apogeul carierei sale. Eu cred ca i-a plăcut foarte mult creaţia mea pentru că l-a dus la Monte Carlo”, ne-a spus Silvian Miron.

Tags:

„Prima Casă” nu e cadou de Moş Crăciun

Monday, June 8th, 2009

Statul garantează, dar nu este dispus să amâne prea mult întârzierea plăţii ratelor pentru „Prima Casă”.

Premierul Emil Boc a declarat aseară că persoanele care vor achiziţiona locuinţe prin credite bancare garantate de stat, dar nu mai achită ulterior ratele aferente creditului vor beneficia de o perioadă de graţie de trei luni înainte de a pierde casa.

“Va fi o perioadă de trei luni pentru a evita intrarea imediată în colaps, dar programul «Prima Casă» nu este un Moş Crăciun”, a spus Boc, în cadrul unei emisiuni televizate.

Şeful Guvernului a precizat că acest termen va fi introdus prin normele metodologice de aplicare a programului “Prima Casă”.

Ipotecă şi interdicţie de vânzare

Băncile vor institui şi reînnoi, în favoarea statului, un drept de ipotecă de rangul I asupra locuinţelor contractate cu garanţia statului prin programul “Prima Casă”, pe întreaga durată a contractului de creditare, cu interdicţia de vânzare a casei pe o perioadă de cinci ani.

“Asupra imobilelor achiziţionate în cadrul programului «Prima Casă», băncile instituie şi reînnoiesc în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, un drept de ipotecă de rangul I pe toată durata contractului de creditare, cu interdicţia de vânzare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani”, se arată în ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea programului, adoptată de Guvern.

Executivul a anunţat, recent, un program prin care creditele contractate pentru cumpărarea primei locuinţe vor fi garantate de stat în limită maximă de 60.000 euro.

Tags:

Cadouri si sume exorbitante cheltuite pe fite

Thursday, June 4th, 2009

Multe VIP-uri au fost afectate de criza financiară, însă nu se îndură nici în ruptul capului să renunţe la luxul pe care s-au obişnuit să-l afişeze la tot pasul.


Hainele scumpe, telefoanele ediţie limitată şi maşinile de fiţe reprezintă un rău necesar pentru vedetele autohtone. Sumele exorbitante, investite de Bote, Monica, Lazarus sau Garcea, în satisfacerea mofturilor, le dau dureri de cap românilor cu buget redus.

Monica a primit de la Iri un telefon exclusivist


Irinel Columbeanu este unul dintre miliardarii care au fost afectaţi de criza financiară, problemele lui, cu angajaţii de la fabrica de la Târgu Cărbuneşti, fiind, deja, arhicunoscute. Dar asta nu l-a împiedicat pe Iri să o bombardeze pe soţia sa, Monica, cu mai multe cadouri scumpe.

Astfel, în ianuarie, când a aniversat împlinirea vârstei de 22 de ani, vedeta a primit un telefon de fiţe marca Vertu, pentru care Iri a scos din buzunar “doar” vreo 7.500 de euro. Monica a apreciat cadoul, însă preferă să vorbească la un telefon Blackberry, în valoare de 300 de euro.

Bote, Audi ultimul tip


După ce a condus, timp de un an, un Maseratti, designerul şi-a achiziţionat, recent, un model exclusivist de Audi Q7, de 150.000 €.

Lazarus are un Bentley nou


Acesta a fost anul schimbărilor pentru Luis Lazarus. Odată cu emisiunea care-i poartă numele, de la Kanal D, vedeta şi-a înnoit şi parcul auto. El a intrat în clubul proprietarilor de Bentley, achiziţionându-şi un model argintiu, versiunea sport, pentru care a plătit 160.000 de euro. “Dintre toate maşinile pe care le-am avut, în aceasta mă simt cel mai confortabil. Maşinile sunt o obsesie pentru mine, ca şi femeile”, declara vedeta Kanal D.

Garcea, proprietar de barcă


Pescar înrăit, Garcea merge la pescuit ori de câte ori are ocazia şi investeşte mii de euro în această pasiune. Ultima achiziţie este o barcă de fiţe, cu motor, pentru care a scos din buzunar suma de 25.000 de euro.

„Este un model Nitro Z9, pe care l-am văzut prima dată în SUA. Această barcă mi-o doream de 7-8 ani, dar nu era comercializată în România. Este cap de serie între modelele de pescuit, pe care orice pescar ar vrea să o aibă. Sunt nerăbdător să o lansez la apă în acest weekend la Tulcea, pe braţul Sf. Gheorghe, unde particip la un concurs”, ne-a spus Mugur.

Tags: , , ,

Noul selectioner, Razvan Lucescu, a primit cadou un fluier si un cronometru la debut

Tuesday, June 2nd, 2009

“Tricolorii” s-au reunit ieri, la Mogosoaia, pentru primul antrenament sub comanda lui Razvan Lucescu. Dupa ce in mandatul lui Victor Piturca se formase o prapastie intre echipa nationala si suporteri, lucrurile sunt gata sa se schimbe. Noul selectioner a primit de la sponsorul principal un fluier, “cu ajutorul caruia sa dea startul unei alte atitudini, fara huiduieli, superstitii si tribune goale”, si un cronometru, “pentru a masura viteza cu care bat milioanele de inimi din jurul “tricolorilor”.

“Imi face o deosebita placere sa primesc aceste cadouri de care chiar aveam nevoie. Toti avem posibilitatea sa demonstram ca avem spirit patriotic. Avem in spate o natiune care asteapta mult de la noi. Trebuie sa avem o atitudine extraordinara. Chiar si atunci cand rezultatele nu vor fi cele scontate. Pentru a reusi este nevoie de spirit de sacrificiu si maturitate, asta in afara de valoarea fiecaruia. Daca lumea vede ca lupti deja incepe sa te aprecieze”, a raspuns Razvan Lucescu.

Tags: ,

Ceas de 48.000 de euro cadou de la Moni pentru Iri

Monday, June 1st, 2009

Monica Columbeanu i-a pregătit lui Irinel, de ziua lui de naştere, un cadou demn de un milionar. Tânăra i-a luat soţului ei un superceas Patek Philippe Submarine, care costă aproape 50.000 de euro.

Costisitorul cadou a fost achiziţionat, ieri, de la renumitul magazin de bijuterii fine Vendome, aflat în incinta hotelului Radisson din Bucureşti şi îi va fi oferit lui Iri azi, când acesta împlineşte 52 de ani.

“Soţul meu e greu de surprins. Practic, are tot ce-şi doreşte. Sper ca darul meu să-l bucure, consider că este potrivit pentru un om ca Irinel”, ne-a declarat Monica, la câteva minute după ce a cumpărat ceasul.


Frumoasa doamnă Columbeanu s-a decis destul de greu asupra acestui obiect, pentru că avea de ales între mai multe lucruri de valoare: butoni cu diamante, stilouri de lux ori telefoane- giuvaier Vertu.

Pentru importanta achiziţie (firmă de ceasuri aleasă în istorie de importante personalităţi ca: regina Victoria a Marii Britanii, Albert Einstein, P.I. Tchaikovsky ori Charlotte Bronte).

Tags:

Iaşi: Constantin Simirad interzice cadourile valoroase pentru şefii Consiliului Judeţean

Sunday, May 17th, 2009

Şefii de servicii din Consiliul Judeţean Iaşi nu mai au voie de astăzi să primească daruri scumpe
Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad, a emis o dispoziţie ca de miercuri, demnitarii care deţin funcţii de conducere şi de control în cadrul instituţiei să nu primească bunuri sau valori sub formă de cadouri sau daruri.


„La momente aniversare, la Crăciun ori de Paşte se interzice oferirea de bunuri cu excepţia florilor”, a afirmat Simirad.
Oficialul CJ Iaşi spune că măsura vine în ajutorul angajaţilor săi, care în fiecare an adună bani sub formă de chetă pentru cadouri scumpe.

Tags: , ,

Pasajul Băneasa, cadou pentru bucureşteni de Ziua Naţională

Wednesday, May 13th, 2009

Pasajul Băneasa va putea fi utilizat de Ziua Naţională, lucrările aflându-se în prezent la 54% din total, a declarat ministrul Radu Berceanu.
Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 13 milioane de euro, din care s-a achitat 50%. Aceasta include toate cheltuielile, precum şi relocarea utilităţilor.

„De Ziua Naţională, vom putea circula prin pasajul Băneasa, pentru că lucrările vor fi gata la sfârşitul lunii noiembrie”, a declarat Berceanu.
Ministrul a explicat că este vorba despre un pasaj cu lungimea de 560 de metri şi cu două benzi pe sens.

Potrivit unui oficial al ministerului, în pasaj sunt circa 70 de kilometri de cabluri electrice, a fost înglobat sistemul de apă potabilă şi canalizare, precum şi fibra optică pentru serviciile internet.

Tags: ,

Guvernul Boc ii face cadou Oborul lui Popoviciu

Wednesday, May 13th, 2009

Reprezentantul Guvernului in Capitala, prefectul pedelist Atanasoaei, a renuntat la procesul prin care Prefectura contesta asocierea Primariei sectorului 2 cu un grup de firme ale lui Puiu Popoviciu. Prin aceasta asociere Popoviciu a primit, pentru o suma derizorie, dreptul de folosinta a patru hectare de teren public in Piata Obor. Desi asocierea este ilegala, prefectul pedelist Atanasoaei nu a continuat procesul, scrie “Academia Catavencu”. Practic, asta inseamna ca Popoviciu poate sa se apuce din nou de construit un mall pe terenul statului, dupa ce a fost obligat sa sisteze lucrarile acum un an, relateaza saptamanalul.
“Tunul de la Obor, aceasta Baneasa mai mica a lui Popoviciu, s-a nascut in decembrie 2006, când Consiliul Local al sectorului 2 a aprobat o hotarire prin care s-a pecetluit un contract de parteneriat public-privat PPP) cu SC Piata Obor Market & Complex Comercial (un consortiu format din Baneasa Investments, Comnmrd, Practic si Procema – societati controlate de Puiu Popoviciu si Sorin Creteanu)”, scrie “Academia Catavencu”.
Potrivit saptamanalului, PPP-ul avea ca scop ridicarea unui mall peste Piata Obor. Prin respectiva hotarâre, patru hectare din domeniul public al statului au ajuns in folosinta gratuita a investitorului Popoviciu. Drept cadru legal, consilierii locali de la 2 au invocat o ordonanta de guvern care face referire la proprietatea privata a statului, nu la cea publica. Ceea ce e si normal: domeniul public al statului NU poate face obiectul unui contract de PPP, mai ales când acesta (adica parteneriatul) instituie si o ipoteca in favoarea investitorului la finalizarea constructiilor, cum s-a intâmplat in cazul de fata, spun jurnalistii de la “Academia Catavencu”.

In decembrie 2007, la un an de la hotarirea Consiliului Local al sectorului 2, proaspat instalatul prefect al Capitalei, Catalin Deaconescu (simpatizant PNL, dar fara sa fie membru – in acea perioada, legea prevedea ca prefectii trebuie sa fie apolitici), a atacat in instanta documentul. Deaconescu a solicitat anularea hotaririi si a actelor subsecvente pe motiv de nelegalitate, amintind faptul ca in joc e domeniul public, dar in iulie 2008 in locul sau este numit Ion Tincu, care se angajeaza sa renunte la pretentiile invocate in proces, adica si la aceea privind nelegalitatea hotaririi CL, din decembrie 2006, de infiintare a PPP, potrivit Catavencu. “Una peste alta, la finalul lunii ianuarie a acestui an (la nici doua saptamini dupa concilierea lui Tincu cu CL 2), Tribunalul Bucuresti a respins actiunea Prefecturii impotriva Consiliului Local de la 2 ca fiind tardiva, cu toate ca prefectul Deaconescu formulase actiunea in termenul legal”, scriu jurnalistii.
Imediat dupa, noua putere pedelista a schimbat si prefectul Bucurestiului. In locul lui Tincu, pe post a venit, in luna martie a acestui an, Mihai Atanasoaei, membru PD-L si “prieten la catarama cu liderul pedelist Gheorghe Flutur”.
“Academia Catavencu” scrie ca noul prefect a renuntat, pur si simplu, sa faca recurs la decizia Tribunalului Bucuresti, cea prin care Prefecturii ii era respinsa contestatia la hotarirea CL 2 de a face un parteneriat cu Popoviciu. “Cu alte cuvinte, Atanasoaei a renuntat la proces. Atanasoaei isi sustine decizia prin faptul ca el n-a facut altceva decit sa se urmeze calea deschisa de predecesorul sau, fostul prefect Tincu. Ceea ce inseamna ca, de acum inainte, Popoviciu se poate apuca fara nici o grija de construit mall-ul pe care deja l-a inceput la Obor”, concluzioneaza saptamanalul.

Tags: