Guvernul Boc ii face cadou Oborul lui Popoviciu

Reprezentantul Guvernului in Capitala, prefectul pedelist Atanasoaei, a renuntat la procesul prin care Prefectura contesta asocierea Primariei sectorului 2 cu un grup de firme ale lui Puiu Popoviciu. Prin aceasta asociere Popoviciu a primit, pentru o suma derizorie, dreptul de folosinta a patru hectare de teren public in Piata Obor. Desi asocierea este ilegala, prefectul pedelist Atanasoaei nu a continuat procesul, scrie “Academia Catavencu”. Practic, asta inseamna ca Popoviciu poate sa se apuce din nou de construit un mall pe terenul statului, dupa ce a fost obligat sa sisteze lucrarile acum un an, relateaza saptamanalul.
“Tunul de la Obor, aceasta Baneasa mai mica a lui Popoviciu, s-a nascut in decembrie 2006, când Consiliul Local al sectorului 2 a aprobat o hotarire prin care s-a pecetluit un contract de parteneriat public-privat PPP) cu SC Piata Obor Market & Complex Comercial (un consortiu format din Baneasa Investments, Comnmrd, Practic si Procema – societati controlate de Puiu Popoviciu si Sorin Creteanu)”, scrie “Academia Catavencu”.
Potrivit saptamanalului, PPP-ul avea ca scop ridicarea unui mall peste Piata Obor. Prin respectiva hotarâre, patru hectare din domeniul public al statului au ajuns in folosinta gratuita a investitorului Popoviciu. Drept cadru legal, consilierii locali de la 2 au invocat o ordonanta de guvern care face referire la proprietatea privata a statului, nu la cea publica. Ceea ce e si normal: domeniul public al statului NU poate face obiectul unui contract de PPP, mai ales când acesta (adica parteneriatul) instituie si o ipoteca in favoarea investitorului la finalizarea constructiilor, cum s-a intâmplat in cazul de fata, spun jurnalistii de la “Academia Catavencu”.

In decembrie 2007, la un an de la hotarirea Consiliului Local al sectorului 2, proaspat instalatul prefect al Capitalei, Catalin Deaconescu (simpatizant PNL, dar fara sa fie membru – in acea perioada, legea prevedea ca prefectii trebuie sa fie apolitici), a atacat in instanta documentul. Deaconescu a solicitat anularea hotaririi si a actelor subsecvente pe motiv de nelegalitate, amintind faptul ca in joc e domeniul public, dar in iulie 2008 in locul sau este numit Ion Tincu, care se angajeaza sa renunte la pretentiile invocate in proces, adica si la aceea privind nelegalitatea hotaririi CL, din decembrie 2006, de infiintare a PPP, potrivit Catavencu. “Una peste alta, la finalul lunii ianuarie a acestui an (la nici doua saptamini dupa concilierea lui Tincu cu CL 2), Tribunalul Bucuresti a respins actiunea Prefecturii impotriva Consiliului Local de la 2 ca fiind tardiva, cu toate ca prefectul Deaconescu formulase actiunea in termenul legal”, scriu jurnalistii.
Imediat dupa, noua putere pedelista a schimbat si prefectul Bucurestiului. In locul lui Tincu, pe post a venit, in luna martie a acestui an, Mihai Atanasoaei, membru PD-L si “prieten la catarama cu liderul pedelist Gheorghe Flutur”.
“Academia Catavencu” scrie ca noul prefect a renuntat, pur si simplu, sa faca recurs la decizia Tribunalului Bucuresti, cea prin care Prefecturii ii era respinsa contestatia la hotarirea CL 2 de a face un parteneriat cu Popoviciu. “Cu alte cuvinte, Atanasoaei a renuntat la proces. Atanasoaei isi sustine decizia prin faptul ca el n-a facut altceva decit sa se urmeze calea deschisa de predecesorul sau, fostul prefect Tincu. Ceea ce inseamna ca, de acum inainte, Popoviciu se poate apuca fara nici o grija de construit mall-ul pe care deja l-a inceput la Obor”, concluzioneaza saptamanalul.

Tags:

Tags:

Leave a Reply