Archive for July, 2009

Irinel după cadouri, Moni după şoferul Voicu

Sunday, July 26th, 2009

Monica şi Irinel au aniversat, săptămâna trecută, patru ani de când formează un cuplu, însă au sărbătorit acasă, cu şampanie şi caviar, fără să-şi ofere cadouri. A doua zi, miliardarul a plecat, cu afaceri, la Paris şi, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţia şi la fiica sa cu mâna goală, acesta a pierdut avionul, vineri seara, colindând de zor celebrele magazine exclusiviste. Şi seria ghinioanelor nu s-a oprit aici.
Iri a ajuns în Bucureşti sâmbătă după-amiază, cu o oră întârziere, astfel că a ratat slujba de creştinare a primului lor fin: „Iri nu a mai ajuns la biserică, aşa că am botezat singură. Mie mi-a adus un parfum, de la Yves Saint Laurent, iar Irinei i-a cumpărat foarte multe hăinuţe de la magazine de firmă”, a declarat Monica, pentru Click!

Dar iată că, vedeta, soţul ei şi invitaţii la botezul de sâmbătă nu au apucat să petreacă decât câteva ore împreună. Şi asta pentru că Monica i-a lăsat baltă, şi-a luat şoferul şi a dat o fugă la Mamaia, acolo unde a petrecut, toată noaptea, în clubul Bamboo, alături de Cătălin Botezatu şi sexy-şoferul Voicu.

Tags: ,

Cadouri pentru actualul şef de la Chirurgie, dr. Sorin Simion: serbat cu lăutari pe holurile Spitalului Colentina

Sunday, July 26th, 2009

Mare sărbătoare, ieri, pe holurile Spitalului Colentina. În acorduri lăutăreşti, medicii l-au serbat pe fostul director al spitalului şi actualul şef de la Chirurgie, dr. Sorin Simion. Paranghelia a avut loc la doar doi paşi de saloanele în care erau pacienţi operaţi. Medicul Sorin Simion a împlinit, ieri, 48 de ani, iar colegii s-au gândit să-i facă o surpriză. Aşa că au tocmit un lăutar, pe care l-au pus să-i cânte şefului la acordeon în faţa biroului acestuia.

Poate că ar fi fost un gest drăguţ, dacă biroul şefului nu s-ar fi aflat în secţia de Chirurgie a spitalului, la doar câţiva metri de saloanele în care oamenii de-abia îşi duc suferinţa.
Dr. Simion a spus că, în afară de câteva cadouri şi urări de bine, primite de la colegi nu s-a întâmplat nimic deosebit. Nici măcar o petrecere. “Diseară chem lăutarii, acasă. Păi, ce, asta e clădirea mea?”, a declarat medicul.

“Nu e normal ce s-a întâmplat”

Managerul spitalului, Bogdan Andreescu, ne-a declarat că va supune cazul Consiliului Director şi Consiliului Etic. “Vom vedea exact ce s-a întâmplat şi, dacă va fi cazul, vom da sancţiuni. Din punctul meu de vedere, nu e normal ceea ce s-a întâmplat în spital”, a încheiat dr. Andreescu.

Tags: ,

Elena Udrea a primit cadou o pereche de… cioareci (pantaloni traditionali barbatesti)

Sunday, July 26th, 2009

Udrea a fost intampinata cu un program artistic pregatit de autoritatile borsene care au cadorisit-o pe ministru cu o zadie, o naframa si o pereche de… cioareci.

Ministrul turismului a remarcat faptul ca “tinerii inca poarta cu mandrie portul popular si pastreaza traditiile, cantand si jucand. Asta inseamna ca traditia nu este pierduta”, a declarat Udrea. Ministrul a laudat ospitalitatea localnicilor si le-a promis autoritatilor sprijin pentru dezvoltarea turismului montan in Borsa.

Udrea a punctat ca pentru tara noastra ar trebui ca Federatia Rusa sa reprezinte o miza importanta in atragerea turistilor, pentru ca “noi nu putem oferi turism de lux, ci turism de calitate, iar tarile din estul si sud-estul Europei ar putea fi o plaja buna pentru noi”.

Tags: ,